Mitrofan Claudiu Andrei este pompierul care, în timpul inundațiilor din Bistrița-Năsăud, a salvat un bebeluș de la moarte. Spune că nu și-a făcut decât datoria și că el, împreună cu toți colegii săi, au ”acționat peste tot unde au fost chemați”.
Apele s-au umflat și foarte multe familii au rămas blocate. Pompierii au fost chemați să intervină de urgență, iar aceștia și-au făcut datoria. Printre ei, Mitrofan Claudiu Andrei, pompierul care a salvat viața unui bebeluș.
”S-a umflat pârâul și am mers după ei, au rămas blocați în case. Nu am fost singur, i-am avut aproape pe colegii mei, Daniel și Ioan. Am stat tot timpul în telefon cu stâlpul familiei, am ajuns în localitatea Dumitra și am mers din casă în casă până i-am găsit… Ne aștepta întreaga familie, bunica, mama, tata și copilul lor de numai câteva luni. Îmi venea să plâng când am văzut copilul. Și eu sunt proaspăt tătic și nu aș vrea ca fetița mea să treacă prin așa ceva. Am încercat să-i consolăm, i-am luat în brațe și i-am evacuat repede. Din fericire niciunul dintre ei nu a pățit nimic. Au fost multe intervenții, am acționat peste tot unde am fost chemați – a declarat pompierul Mitrofan Claudiu Andrei.
Pe pagina de Facebook a IGSU – Inspectoruatul General pentru Situații de Urgență – s-a mulțumiți tuturor celor implicați în această acțiune de salvare.
”Am stat de vorbă cu Mitrofan Claudiu Andrei, unul dintre cei peste 2600 de salvatori care au acționat în ultimele 24 de ore pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din județele afectate de vremea rea. Este pompier în cadrul ISU Bistrița-Năsăud de 12 ani, are un puternic accent ardelenesc și o modestie rar întâlnită. Mulțumim, Claudiu! Mulțumim, Daniel Andres si Fetinca Ioan, colegii care au făcut echipă cu Claudiu pentru salvarea persoanelor! Felicitări tuturor celor care au depus mari eforturi atât pentru salvarea persoanelor din zonele afectate de inundații, cât și pentru evacuarea apei din gospodăriile oamenilor!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a IGSU.